Ministrul interimar al Transporturilor: Prioritatea zero este ca cei aflați în trafic să ajungă în siguranță la destinație

Ministrul interimar al Transporturilor: Prioritatea zero este ca cei aflați în trafic să ajungă în siguranță la destinație
Lucian Bode: Nu a fost vorba de un incendiu la „Marius Nasta”. Așteptăm raportul final / Mediafax Foto / Andreea Alexandru
Publicat: 05/02/2020, 19:23

„Prioritatea noastră zero este ca cei aflați în trafic să ajungă în siguranță la destinație. Pentru ca acest lucru să se întâmple trebuie ca tot ce am pregătit să funcționeze ca la carte. Cei care nu își vor face treaba indiferent de poziția pe care o ocupă vor răspunde!”, spune Lucian Bode, ministrul interimar al Transporturilor.

Miercuri a avut loc, la sediul Ministerului, ședința Comandamentului Central de Iarnă care funcționează la nivelul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor (MTIC).

În condițiile avertizărilor meteorologice emise de către Administrația Națională de Meteorologie, reprezentanții unităților MTIC membre ale Comandamentului au precizat că dispun de resursele umane și materiale care sunt necesare pentru asigurarea desfășurării traficului în condiții de iarnă, potrivit unu comunicat remis Mediafax

Astfel la nivelul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) se înregistrează următoarea situație:

Stocuri de materiale:

– Peste 226.000 tone sare

– Peste 33.920 tone nisip

– Peste 735.600 tone motorină

– Peste 2.480 tone clorură de calciu

– Peste 740,345 tone produs ecologic

Utilaje implicate:

– Sunt disponibile 3000 de utilaje

– 340 de utilaje se află deja în zona de cod roșu

– În zona Dobrogei au fost relocate 30 de autofreze

În prezent sunt 37 de drumuri cu circulație îngreunată.

Totodată, la nivelul Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA sunt disponibile următoarele:

– 18 pluguri

– 150 de mijloace de intervenție (drezine CIRA, drezine pantograf, UAM)

– Peste 640 de salariați sunt pregătiți pentru realizarea intervențiilor.

Pentru a evita blocarea circulației în perioada 5-6 februarie 2020, între orele 22.00-08.00 nu vor fi programate trenuri de marfă pe zona Dobrogei, mai spune Ministerul Transporturilor în comunicat.

Pentru asigurarea desfășurării în condiții de iarnă a traficului aerian necesarul de materiale, utilaje și personal este asigurat, iar pe aeroporturile aflate sub autoritatea Ministerului vor fi întreprinse acțiunile necesare pentru ca pasagerii să ajungă în condiții de siguranță la destinație, mai arată Ministerul.

În cazul navigației pe Dunăre autoritățile sunt pregătite pentru a interveni pentru spargerea banchizelor de gheață. Prognoza meteorologică nu prevede ca în perioada imediat următoare, pe Dunăre, să apară fenomenul de îngheț. În ceea ce privește navigația în porturile maritime și pe canalele navigabile, vor fi luate măsurile specifice în funcție de evoluția condițiilor meteorologice.

„De la prima ședință a Comandamentului pe care am convocat-o v-am spus că preocuparea noastră zero este siguranța românilor. Aștept de la voi maximă implicare astfel încât să nu ne confruntăm cu situații critice. Știm fiecare ce avem de făcut și astfel nu vom avea probleme. Toate comandamentele regionale sunt funcționale. Există un sistem eficient de monitorizare a stocurilor și utilajelor. Comunicarea între dumneavoastră și cei pe care îi coordonați trebuie să fie rapidă și eficientă. Nu voi admite nicio bâlbâială sau vreo întârziere deoarece acestea pot afecta în orice moment viețile oamenilor. Vreau să aveți o comunicare continuă cu cetățenii pentru ca toți cei interesați să aibă toate informațiile necesare. Să știe dacă un drum este închis sau dacă este vreo întârziere la trenuri. Sper ca situațiile cu participanți la trafic blocați de troiene să nu se întâmple dar dacă avem astfel de cazuri să interveniți cu celeritate. Tot așa cei care călătoresc cu trenul trebuie să aibă confortul necesar. Dacă veți avea o situație neprevăzută sper că ați luat toate măsurile pentru ca oamenii să nu stea blocați cu orele în vreo pustietate. Vă spun de pe acum ca să fie foarte clar: cine nu este în stare să își coordoneze oamenii și resursele se va duce acasă. Fără excepție”, a mai spus Lucian Bode, ministrul interimar Transporturilor.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte dierenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă...
Ce vrea să facă Sorin Brotnei cu premiul Asia Express. Are planuri mari
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cum a ajuns cuvântul ”legionar” să fie cel mai căutat cuvânt de pe google după...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Test de cultură generală. De ce sportivii poartă numere pe tricou?